Conceptul Grecia cu simbolurile sale grecești tradiționale: coloana, măslinul, arhitectură și statuetele specifice
Ilustrație
Pornind din istoria artei, perioada antichității reprezintă una din cele mai spectaculoase perioade, din punct de vedere al timpului, spatiului, culturii, socialului ca ciovilizație și ca artă. De aceea astazi vă propun o tema de lucru ce are ca punct de plecare elementele specifice artei din Grecia antică ce a exercitat o mare influență asupra culturilor multor țări, în special în domeniul sculpturii și arhitecturii. Ea poate fi împărțită din punct de vedere stilistic în patru categorii: geometrică, arhaică, clasică, si elenistică. Spre deosebire de alte popoare antice, grecii, prin arta lor magnifică, au glorificat umanitatea, conform Wikipedia, enciclopedia liberă.
Așadar, vom prelua ideea principală, conceptul și simbolurile grecești pentru întocmirea temei.
Dintre reprezentările artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentată, mai ales din cauza faptului că picturile lor nu au supraviețuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni și de mari ambiții (sculptura monumentală) s-a dezvoltat doar târziu, în secolul VII î.Hr., fiind, probabil, inspirată de contactele cu Egiptul. Multe capodopere ale sculpturii clasice au dispărut de mult și sunt cunoscute azi doar după nume.
Sculptura, pictura și arhitectura au fost astfel combinate încât să creeze temple somptuoase și locuri pline de culoare, mult mai colorate decât ne imaginăm, deoarece statuile grecești, care, astăzi, par a fi o artă atât de sobră, erau, de fapt, pictate complet și erau echipate cu tot felul de podoabe, ca, de exemplu, ochi aplicați, care, probabil, le confereau o aparență strălucitoare, ușor exotică.
Elementele unui templu grecesc sunt remarcabil de simple. Clădiri, ca Parthenonul, constau dintr-o structură rectangulară, înconjurată de coloane și împodobită cu un acoperiș înălțat în pantă. Diferențele de detalii de pe columne și ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau: simplitate, masivitate, pentru stilul doric, cu capitelurile mari și capătul coloanei ca un sul, pentru stilul ionic, iar cel corintian având în capătul coloanelor un capitel decorat cu frunze de acant sculptate.
Astfel punem accentul pe coloana grecească, jucând astăzi un rol important în realizarea temei.
Spor la lucru, corectura o facem de asemenea online, voi lucrati, fotografiati, dati coment cu imaginea lucrarii voastre, iar eu revin cu comenturile de corectare. Cu drag, 🎨🎨🎨🎨🎨🎨
Așadar, vom prelua ideea principală, conceptul și simbolurile grecești pentru întocmirea temei.
Dintre reprezentările artistice practicate de greci, sculptura este cea mai bine reprezentată, mai ales din cauza faptului că picturile lor nu au supraviețuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni și de mari ambiții (sculptura monumentală) s-a dezvoltat doar târziu, în secolul VII î.Hr., fiind, probabil, inspirată de contactele cu Egiptul. Multe capodopere ale sculpturii clasice au dispărut de mult și sunt cunoscute azi doar după nume.
Sculptura, pictura și arhitectura au fost astfel combinate încât să creeze temple somptuoase și locuri pline de culoare, mult mai colorate decât ne imaginăm, deoarece statuile grecești, care, astăzi, par a fi o artă atât de sobră, erau, de fapt, pictate complet și erau echipate cu tot felul de podoabe, ca, de exemplu, ochi aplicați, care, probabil, le confereau o aparență strălucitoare, ușor exotică.
Elementele unui templu grecesc sunt remarcabil de simple. Clădiri, ca Parthenonul, constau dintr-o structură rectangulară, înconjurată de coloane și împodobită cu un acoperiș înălțat în pantă. Diferențele de detalii de pe columne și ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care proveneau: simplitate, masivitate, pentru stilul doric, cu capitelurile mari și capătul coloanei ca un sul, pentru stilul ionic, iar cel corintian având în capătul coloanelor un capitel decorat cu frunze de acant sculptate.
Astfel punem accentul pe coloana grecească, jucând astăzi un rol important în realizarea temei.
În arhitectură, coloana este un element portant punctual din structura verticală a unei clădiri, care descarcă spre baza sa și, apoi, spre pământ greutatea și celelalte forțe de împingere provenite din partea superioară a unei structuri. Coloana se racordează la arhitravă, arc, boltă sau cupolă (a căror greutate urmează să o preia) prin intermediul părții sale superioare, numite capitel, apoi transmite forțele de împingere prin corpul propriu zis, numit fus, pentru a se racorda, din nou, prin intermediul bazei, la suprafața inferioară, căreia îi transmite astfel încărcarea sa.[1]
În ordinea apariției lor în spațiul Greciei antice, denumite după coloana reprezentativă, există ordinele clasice doric, ionic și corintic.
În arhitectura Egiptului antic se întâlnesc coloane cu capitelurile inspirate de palmier și lotus[1], dar și cu capitelul decorat cu patru capete, aparținând zeiței Hathor, acesta din urmă purtând denumirea de coloană hatorică[2].
În Persia reprezentative erau capitelurile coloanelor, reprezentând partea anterioară a corpurilor a doi tauri (sau licorni cu labe de leu), în poziția de spate la spate și în genunchi, tauri care susțineau în spinare grinzile arhitravei.[3]
În afară de rolul său portant, coloana are și un rol decorativ. În această categorie se încadrează coloanele andosate, cariatidele și atlanții.
Colonadă (din franceză colonnade) se numește un ansamblu de mai multe coloane similare, dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independentă cu rol decorativ. De la Wikipedia, enciclopedia liberă
TEMA Clasa a 9-a:
Format A2 50/70
Suport Coala
Tehnica Creion / Carbune
Paginatie Orizontal
TEMA Clasa a 11-a:
Format A2 50/70
Suport Coala
Tehnica MIXTA
Paginatie VERTICAL
Un comentariu:
https://drive.google.com/file/d/1L8ObmgZGEadNxvv3xS6UoqiQVydq4f--/view
Trimiteți un comentariu